Politehnica București, Universitatea de Vest din Timisoara ori Universitatea din Oradea au nevoie de finalizarea lucrărilor pentru cămine studențești, deoarece nu pot onora cererile de cazare pentru începerea anului universitar 2024-2025, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe agenda Guvernului. Bugetul Ministerului Educației va primi 40 milioane de lei din fondul de rezervă pentru a finaliza aceste lucrări precum și alte 30 de cămine studențești din țară.
Din cei 100.000 de turiști cazați în acest weekend pe litoralul românesc, 80.000 au ales structurile clasificate, iar 20.000 s-au cazat "la negru", potrivit unui comunicat al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), care anunță un grad de ocupare de 70-80% a stațiunilor de la Marea Neagră. În unele stațiuni de la mare, numărul locurilor de cazare în structurile clasificate l-a egalat sau chiar depășit pe cel din structurile neclasificate, potrivit patronatelor, deși oficialii Ministerului Turismului au spus de mai multe ori că acordarea voucherelor de vacanță a diminuat puternic turismul la negru.
Românii care beneficiază de câteva zile libere de Rusalii au ales să meargă în vacanță în țară, aproape toate locurile de cazare de pe litoral și de la munte fiind ocupate, în timp ce alții au optat pentru ciy-break-uri în marile orașe europene, precum Atena, Roma, Barcelona, Veneția, Amsterdam, Praga sau Madrid.
Numărul de locuri de cazare din turismul românesc a crescut cu circa 600 în ultimul an, până la 328.900 la finalul lunii iulie, însă capacitatea de cazare a României a suferit restructurări, numărul de locuri disponiblle în hoteluri scăzând față de anul trecut, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Hotelurile și apartamentele de pe litoral au fost arhipline în ultimele două săptămâni, iar următoarele se anunță, de asemenea, aglomerate. Sezonul excelent din acest an va stimula puternic investițiile la mare, astfel încât capacitatea de cazare a litoralului, oarecum constantă în ultimii ani, va crește anul viitor cu 5%, crede Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și cel mai mare investitor de pe litoralul românesc.
Cererea pentru litoral depășește cu mult, în vârf de sezon, numărul de locuri de cazare, iar turiștii dorm pe unde pot, "la negru", la rude sau la prieteni. Dacă datele Ministerului de Interne sunt adevărate și weekend-ul trecut au fost pe litoral 235.000 de turiști, în condițiile în care numărul de locuri clasificate nu depășește 110.000, se pune problema unde au dormit acești turiști. Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), crede că litoralul mai are nevoie de 40.000 de locuri de cazare.